duminică, 31 ianuarie 2010

Rarăul, alb-negru (de ce nu?)


Geo Bogza despre Rarău:
"Dacă veţi urca vreodată - şi eu vă sfătuiesc să urcaţi- prin umbra Carpaţilor Răsăriteni pe la Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ către locurile celei dintâi descălecări, de la un timp veţi băga de seamă că se vorbeşte tot mai puţin despre Ceahlău, muntele venerat al Moldovei, şi că pe măsură ce se apropie tot mai mult Ţara de Sus, puterea lui scade, spre a face loc treptat, în vorbirea şi conştiinţa oamenilor, unui alt munte, a cărui stea începe să se ridice la orizont.

Iar atunci când veţi lăsa miazănoaptea, cotind spre apus, către ţinuturile păduroase ce se ridică în zare, către patria de demult a bourilor, atunci, pe măsură ce vă veţi afunda într-o lume de legendă şi de miresme foarte tari ale trecutului, muntele acela se va ridica tot mai sus, iar numele lui îl veţi auzi tot mai des, ca pe al unei realităţi primordiale cu care toate celelalte intră în relaţii. Soarele răsare sau apune pe Rarău, Moldova şi Bistriţa curg pe de o parte şi de cealaltă a Rarăului, turmele urcă sau coboară de pe Rarău. O întreagă lume cu ceilalţi munţi ai ei şi cu apele care curg prin văi, fiind frumuseţii firii mereu schimbatoare oglinzi, gravitează în jurul Rarăului, în jurul masei lui enorme şi liniştite, înconjurată de piscuri albe de calcar.

De când aceste pământuri au un chip şi un nume, Rarăul ia parte la viaţa lor şi ca o inimă puternică şi ca o frunte în jurul căreia bat marile aripi ale fanteziei. În pădurile lui oamenii pătrund ca într-un templu, spre păşunile lui îşi mână turmele, calcarul de la poale i-l prefac în var, dar acela din piscuri străluceşte în viaţa lor ca lumina unei stele polare.

În alte locuri pot fi munţi mult mai mari sau fluvii mai puternice, marea sau oceanul; aici Rarăul reprezintă dimensiunea fundamentală a lumii, latura cosmică a vieţii istoriei. Plin de foşnete şi de murmure de tot felul, de ţipete de păsări şi de sălbăticiuni, se înalţă de pe fundul luncii, spre cer, ca un enorm telescop în oglinzile căruia alunecă timpul şi infinitul. Cu el începe, acolo în partea de miazănoapte a ţării, realitatea sufletească din care a izvorât înduioşătoarea potrivire de cuvinte:

Pe un picior de plai,
pe-o gură de rai...” .
Vedere de sub Piatra Şoimului spre Călimani
Vedere de pe Piatra Şoimului spre Pojorâta
Vedere de pe Piatra Şoimului spre Valea Bistriţei
Pietrosul Bistriţei văzut de pe Piatra Şoimului
Tot Pietrosul, puţin mai aproape...
Răscrucea de drumuri de sub Piatra Şoimului
Între ceţurile din zare, Ceahlăul
Hornul de sub Piatra Şoimului
Iarnă bucovineană
Care pe care
Piatra cea Mare
La baza Pietrei Mari
Vedere spre Câmpulung de la baza Pietrei Mari
Cabana Rarău văzută de sus
Mai aproape de cer
Piatra mică văzută de la baza Pietrei mari
Releul de televiziune văzut de la baza Pietrei mari
Ceţuri pe vârful Giumalăului
Piatra mare între vârfurile brazilor
Piatra mică
Spre Câmpulung şi Tomnatic
------------------------------------------------------------------------------
De ce am publicat imagini alb-negru?
1. Pentru că Rarăul e frumos oricum.
2. Pentru că azi cerul a fost împotriva mea şi în culori n-ar fi părut deloc "blând".
3. Pentru că -exceptând construcţiile moderne şi eventual înălţimea brazilor- probabil imaginile ar fi arătat la fel de la Nipcephore Niepce si Louis Daguerre încoace.
4. Pentru că în alb-negru nu puteţi vedea (decât cu foarte mare atenţie) inscripţiile rupestre gen "PitBul PăLTinoaSA" sau "Maria+Nicu=LOvE", mult mai recente (dar cu nimic mai prejos ca emoţie transmisă) decât cele de la Altamira.

marți, 26 ianuarie 2010

Rarăul, altfel (ediţia de iarnă, 2010)

Nu m-am putut abţine. Chiar cu riscul de a compromite aparatele (din cauza temperaturii scăzute), nu puteam rata Rarăul în asemenea parametri (vizibilitate la maxim şi vânt zero).
E clar că în condiţii normale asemenea ocazii apar cel mai des o dată pe an. Dacă ţin cont de aspectul iernilor de după 2000, estimarea de mai sus e exagerat de optimistă, chiar şi pentru Rarău.
Am plecat din Câmpulung motorizat, în ideea că la Pensiunea Ridana (de care vom vorbi curând şi unde am lăsat caii putere proprii) voi fi preluat de un prieten cu ATV-ul. Care prieten a zăbovit mai multişor lângă soba din cabană, aşa că joncţiunea s-a produs la vreo 4 km mai sus decât ar fi trebuit (mulţumesc, Nicu, pentru grija de a mă menţine în formă!), adică în zona Mănăstirii Poiana Sihăstriei. De pe drumul spre vârf nu voi publica decât două imagini, care spun absolut tot despre starea muntelui în aceste zile (locaţie: km 10):
Odată ajunşi lângă Pietrele Doamnei, lucrurile s-au schimbat radical (sub aspect termic). Rarăul este caracterizat iarna de fenomenul numit "inversiune termică": sus, pe platou, temperatura era cu cel puţin 8 grade mai ridicată decât în depresiunea Câmpulungului, astfel încât m-am putut mişca în voie fără mănuşi. După câteva cadre ratate magistral (din motiv de ISO setat aiurea), am "făcut ochii roată" şi iată, mări, ce-a ieşit:
Vedere spre Valea Bistriţei. În centru, în ultimul plan, Ceahlăul. Din motive de parasolar lăsat în cealaltă geantă foto, am servit puţin flare. Aş fi putut să spun că aşa am vrut. Nu spun, fiindcă nu e aşa. Pur şi simplu m-am grăbit. Oricum, vina recunoscută e pe jumătate iertată.Vedere spre Pietrosul Bistriţei. În dreapta, Călimanii.
În prim plan, Pietrele Doamnei. În fundal, Călimanii.
Vedere spre Pojorâta.
Vedere spre Câmpulung şi mai departe, spre Obcini.
Zoom 80, ca să vedem mai bine Munţii Rodnei
Tot cu zoom, Ceahlăul
La fel, spre Valea Pojorâtei şi Muncelul Sadovei.

Am început coborârea şi am mai luat câteva cadre din unghiuri bune:În stânga, Popii Rarăului şi în centru-dreapta, Ceahlăul
Spre Vatra Dornei şi Călimani. Zăpadă groasă cu o crustă înşelătoare. Uneori suficient de rezistentă pentru a mă susţine. Nu întotdeauna... Veselia din momentul spargerii crustei e direct proporţională cu stratul de zăpadă de dedesubt. La mai mult de 60 cm e chiar interesant.Mai ales când ai mâinile legate. De bunătate de aparat cu bunătate de lentilă. E clar că pe scara de valori întocmită ad-hoc mă aflu pe locul 3.
În plan apropiat, Pietrele Doamnei. În fundal, în toată splendoarea, Giumalăul.
În plan depărtat, Vama. În dreapta, Popii.

Sun retragerea.
Cobor uşor pe curba de nivel spre Cantonul-Cu-Vin-Fiert-Şi-Alte-Bunătăţi.
Nu ratez ocazia de a-mi face un autoportret.
Chiar în faţa releului de televiziune.
Arunc o privire înspre locul în care se presupune că va fi capătul pârtiei şi văd un fel de fulger globular. Abia după câteva cadre îmi dau seama ce (şi cine) ar putea fi.
Mai arunc o privire spre Câmpulung
(asta ca să-mi fac curaj pentru coborâre), după care mă îndrept spre un mare ospăţ alpin la canton. Din fericire pentru dv., la acest eveniment nu am tras nicio imagine.
De foame, nici n-am simţit când s-a lăsat seara şi abia am reuşit să mai fur ceva:
Pietrele Doamnei în amurg.
Spre Pojorâta, de pe terasa cantonului.

-----------------------------------------
Starring:
Nikon D80 as himself
Tokina 12-24 ProDX as himself
Minolta Dynax 5d as backup camera
Andrei Troaşe as ATV-Kamikaze

Special thanks to:
Tiffen 77 neutral ND-6
Hoya 55 circular polarization

Transportation:
8 km - Nicu Hurghiş /ATV
10 km - Ghiţă Balan / Hilux
10 km - Me, Myself & I

Catering:
Ligia Hurghiş

Sentimental support:
Ruxandra & Loredana Ştefeligă
(a little bit of flu, maybe next Sunday...)