joi, 4 februarie 2010

Iezerul, văzut de Ruxandra

Astăzi am plecat din nou la "vânat". De această dată, mult mai bine echipaţi sub aspectul motorizării, prin grija lui Nicu. Camera de backup a purtat-o Ruxandra. Fără să-i dau niciun fel de indicaţii, s-a apucat de fotografiat. În cele ce urmează voi posta rezultatele. Intervenţia mea se rezumă doar la procesarea primară în Photoshop (şi două sugestii privind titlurile). Restul îi aparţine.

Tata, urmărit de Nissan
Regina brazilor
Evoluţie
La Iezer
Cabana din poiană
În mijlocul cerului
Printre valuri
Monstrul din (Loch) Iezer
Dihania
Izvorul cu cruce
Familie de molizi
Lumânare
------------------------------------------------
Camera: Minolta Dynax 5D
Lens: AF-DT 18-80 Macro
Mode: Auto (la 9 ani şi jumătate încă nu ştim altfel)

Toate imaginile de mai sus sunt dedicate lui Andrei, azi, de ziua lui.
---------------------------------------------------

LA IEZER

Sunt în zilele noastre o seamă de lucruri care nu se mai văd. Că zimbrii au trecut în steme şi în poveşti se ştie, dar de o vreme n-am auzit să se vadă nici vulturi pe cer, nici lupi prin desişuri, nici lostriţe în valurile Moldovei şi ale Bistritei. Doar vânătorii şi pescarii de mai ştiu ceva despre toate acestea.
Eu unul v-oi zice ca a fost odată, demult, tare demult ceva care mai este încă şi azi; o poiană cu flori, la marginea unei prăpăstii ce părea fără fund. Acolo îşi ducea traiul, ca şi mine, un pădurar cu nevasta lui. Pădurarul acela s-a pierdut împreună cu toate ale lui de amar de veac, dar povestea lui a rămas.
În acele vremuri stăruia în aceste locuri liniştea. Numai noaptea se auzea cântecul buhei, toamna boncăluitul cerbului, câteodată mormăitul ursului. Şi ca şi mine erau întristaţi oamenii aceia că nu au copii, dar într-o zi s-a lăsat asupra lor îndurarea Celui de Sus, care pe atunci venea mai aproape şi el de ograda omului, şi femeia s-a simţit însărcinată. Au avut la bătrâneţe un fecior, aş zice cum nu se mai află, dăca nu te-aş avea pe tine în faţa ochilor mei. După ce s-a născut, ce nurne să-i dea? că la asta nu se gândiseră.
- Hai să-i punem numele Iezer, hotărî pădurarul. Cum femeia era destul de fericită că făcuse feciorul, lăsă treaba numelui în seama omului ei, ca să fie fericit şi el că alesese un nume frumos pentru cel atâta de mult aşteptat. Şi-i ziseră amândoi aşa. Când s-a facut flăcăul de vreo şaisprezece ani, a avut şi un mânz murg, scurt în picioare, cu gâtul gros, cum îs caii noştri de munte. Ai fost la Lucina, la crescătorie? N-ai apucat vremurile când în toată gospodăria erau câte doi şi mai mulţi cai şi de aceştia ce le zice acum huţuli şi de cei mari, moldoveneşti, buni pentru prinţii din Persia.
Călărind odată prin pădure pe căluţul lui năzdrăvan, se întâlneşte Iezer cu un om necăjit şi la faptură şi la straie care, după ce intrară în vorbă, îi zice:
- Am slujit la unul un an întreg şi iată care-mi fu plata: m-a alungat când i-am cerut-o.
- Şi ce-ai să faci?
- Am şi făcut! De-acurn codru-i al meu şi. . . Iasă.
- la-mâ bade, şi pe mine cu dumneata, că mama şi tata tot de la una ca asta au ajuns în singurătăţi, şi ei m-or lăsa.
L-au lăsat, că era feciorul lor bărbat în toată firea, cum i-a mers din urmă şi cântecul:

Sus colo în munţi,
În codrii cărunţi,
Sus în codru verde
Oare ce se vede?
Mîndru feciore,
'Nalt şi subţirel,
Ce îmi călăreşte
Şi mândru doineşte.
Şi la brâu ce-avea,
Ce-atîrna în şa?
Avea trei pistoale
Şi o puşcă mare.
Haiduc îmi era,
Iezer se numea.

Vodă, care o fi fost pe vremea aceea, avea nevoie să fie o anume linişte şi pace în ţară, dar din pricina lui Iezer nu-i ieşeau socotelile. Ştiind că altă cale nu-i, s-a gândit să-l prinda cu şiretlic. Aşa au şi făcut: Pe când Iezer dormea liniştit lângă un izvor, vegheat de murgul său, cu pistoalele atârnate deasupra capului într-un fag, s-au apropiat pe furiş de l-au legat, l-au pus în lanţuri şi obezi. Văzându-se prins, îşi mai îmbrăţişă odată murgul cu privirea şi grăi astfel:

Hei, murgule,
pui de leu,
lata că-s legat şi eu.
Cine te-o mai adăpa?
Cine te-o încăleca?
Cine oare-o mai vedea
Cum pui nările-n pâmânt
Cum îţi fuge coama-n vânt
Şi ce mândru nechezai
Când ieşeam în vârf de plai?

Deîndatâ murgul s-a făcut nevăzut, iar oamenii stâpânirii au început a-l târâ pe Iezer, dar la o cotitură, ca din pâmînt, ţâşni murgul voinicului şi după el fârtaţii lui Iezer, în frunte cu fratele de cruce întâlnit odinioară. Unul îi tăie laţurile de la mâini şi de la picioare din goana calului cu cuţitul şi Iezer sări în spinarea murgului pornind-o în goană cu potera după el. Deodata ajung la poiana unde se născuse Iezer, dar acolo casa bătrânească nu se mai affa. Crescuse jnepeniş des pe marginea prăpastiei, de nu se mai vedea nimic înainte. Mai întîi Iezer, iar după el de-a valma ceilalţi călăreţi au căzut în adâncurile prăpastiei.
Aflând de întâmplare, au venit toţi cei care avură bine de la feciorul pădurarului la locul morţii sale. Şi atâta plâns a fost, de s-a făcut un lac adânc, care cu vremea s-a tot mărit, că peste ani i-am adăugat şi noi lacrimile noastre.
Acum ştii de ce acestui loc în care te afli pentru o vreme îi spune La Iezer.

Sursa: Prof. GEORGE BODEA - "Legendele Rarăului"


3 comentarii:

Anonim spunea...

Imaginile acestea ne îmblânzesc retina, amintindu-ne că trăim în ţinuturi unde perenitatea verdelui tiveşte cu ace de conifere intimitatea azurului. Copil pus mereu pe şotii, Ruxandra Ştefeligă, elevă în clasa a III-a D, la Şcoala generală cu cl. I-VIII, Bogdan-Vodă,din Câmpulungul Bucovinei se motivează:"Mă duc afară să-mi consum energia!"; de fiecare dată invocând miracolul. Nu e de mirare că s-a întâlnit la Iezerul Sadovei cu "Regina" pădurii, primită fiind în Palatul ei Verde, înconjurată de vajnici paji ce-au prins-o-n hora locului, găsind cu uşurinţă, fără măsurători sofisticate, "Mijlocul Cerului". Duduiţa Ruxandra, ca o Lizucă modernă, crede numai în poveştile dorite de ea. Aşa se explică de ce i s-a arătat în plină zi, drept în mijlocul lacului cu pricina, "Monstrul" rădăcinos, cu braţe răsucite de „caracatiţă montană”. Ceva mai la deal o aştepta pe năstruşnica noastră fetiţă, o "Dihanie" preistorică vegetariană, ce tocmai îşi făcea siesta. E bine că oamenii mari mai lasă din loc în loc semne de creştinătate spre a mai ogoi spiritele malefice ale Întunericului, pentru a nu o speria într-atât de mult pe biata fetiţă, dându-i răgazul cuvenit, ei şi minunatei sale familii să-şi tragă răsuflarea la "Izvorul cu cruce". Ruxi (cum îmi place mie să-i spun! ) ne invită, prin intermediul acestor imagini,să mângâiem cu respirarea noastră aceste locuri. Mulţumesc, copil drag! Să fii sănătos, împreună cu părinţii tăi, cei care-ţi poartă de grijă! Şi încă ceva: SUCCES! Aştept să ne aduci aproape de suflet şi alte imagini. Valerian Bedrule

Anonim spunea...

Imi vine sa las totul balta si sa fug de acasa, colo sus pe Iezer.Aceste minunate poze imi amintesc de tineretea mea, cand colindam impreuna cu "gasca noastra de alta data" pe Rarau, pe Runc, pe Deia. Stau si ma intreb de ce imi risipesc putinele momente petrecute acasa, in loc sa pornesc in drumetie pe aceste binecuvantate meleaguri. Duduita Ruxandra, imi promiti ca ma vei lua si pe mine in expeditiile tale?
Marina Tanul

Anonim spunea...

Si daca tot ii promiti Marinei ca o vei lua cu tine in expeditii,poate te gindesti si la mine(sint prietena Marinei).
Lasind gluma deoparte,esti o fetita foarte sensibila si talentata!Merita sa pui in valoare tot talentul cu care ai fost inzestrata!
Mihaela Turcu

Trimiteți un comentariu