marți, 2 martie 2010

Adio, iarnă! (am ascuns-o în Moara Dracului)


(Moara Dracului - 1900)
De fapt, postarea cu acest titlu trebuia să fie publicată săptămâna trecută şi să conţină imagini din Codrul Secular Slătioara. Dar cum iarna a fost uşor nehotărâtă în ultimele zile, abia azi m-am decis s-o tai de pe listă (ca să respect adevărul istoric, am profitat şi de o şedinţă foto comandată de http://www.ocolul-pojorata.ro/, cel mai "băţos" ocol silvic din ţară, pe teritoriul căruia se află rezervaţia Moara Dracului).
Nu vă voi povesti cum se ajunge la intrarea în Moară (Google yourself...), decât că se află la capătul Văii Caselor din vecinătatea Câmpulungului Moldovenesc. Mai departe, lăsăm imaginile să vorbească şi dacă distinsul profesor George Bodea va fi de acord, voi cita şi legenda Morii în curând.... Deci:
Până aici a urcat maşina.

Pe stânga, pădurea ne aminteşte că ne aflăm, totuşi, în Ţara Fagilor.

Cărarea spre Moară.

Primul contact cu Moara Dracului aduce cu el o dezamăgire: din pasarela de altădată au rămas câteva lemne mâncate de apă. Cu toate acestea, farmecul cheilor e neştirbit...

Verticalele Morii.

Imagine "la firul apei"

În mijlocul cheilor

Spre ieşirea din amonte

Privire în aval

Până aici!

Aruncăm o privire spre versanţi...

... o ultimă ocheadă înspre chei...

şi o luăm încetişor spre ieşire, cu mare băgare de seamă.
Piatra e udă şi teribil de alunecoasă.

O iască oacheşă ne învaţă definiţia perenităţii.

Iată-ne din nou la lumină!

Din dreapta văii miroase fără tăgadă a "Adio, iarnă!"

Fagul, cu rădăcinile pe afară, îmbrăţişează stânca din spate. Asta da, persuasiune!

Schimbăm obiectivele, ca să nu ratăm bijuteria de pe vârful dealului. Subiect interesant, vom reveni în curând, mai de aproape.

Bijuterie din lemn de brad. Va urma, cu siguranţă!
----------------------------------------------------


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu